Și gândul în sfârșit mi s-a eliberat,
Ce bine e că nu mai simt năpasta...
Mă poartă patru cai spre cimitir, pe înserat!
Eu lumii n-am avut nimic să-i las
De-aceea-i liniște în jurul meu
Și mă conduce-o umbra, pas cu pas...
E umbra sufletului meu ateu!
De ce m-am mai născut?-
Mereu mi-am pus această întrebare...
Nimic de cîștigat nu am avut
Căci viața-mi fu durere trecatoare!
Privesc melancolic din carul mortuar
Aud simfonia ce moartea o cântă
Mă bucur c-am scăpat de-al vieții calvar
Și-i văd, și-i plang pe cei ce se frământă...
Ei au rămas clădindu-și castele,
Murind câte puțin cu fiecare ceas,
Sinucigându-se sigur cu vise rebele
Apropiindu-și groapa cu fiecare pas!
Aceasta este lumea, o falsă comedie
Și am fugit dintr-însa, nemaivoind să fiu!
Eu mi-am pierdut ofatul , ei îl duc mai departe,
Eu am pierdut durerea, ei plâng la fel și-acum!
Și-n liniștea eternă ce de ei mă desparte,
Ferice-mi închid geana, sfârșind ultimul drum!
Niciun comentariu:
Comentariile noi nu sunt permise.